Cu ocazia împlinirii a cinci ani de activitate, Investors Club a organizat un eveniment aniversar online la care au participat investitori pe piața de capital, reprezentanți ai Bursei de Valori București, reprezentanți ai unor companii listate la BVB și reprezentanți ai unor firme locale de brokeraj.
Pe lângă întâlnirile lunare, organizate în cei cinci ani de activitate, o inițiativă valoroasă a Investors Club a fost Meet the Company. Meet the CEO. În plus, în decursul anului viitor, Investors Club va lansa o aplicație de mobil prin care își propune să educe cât mai mulți viitori investitori la BVB.
În cadrul evenimentului, au discutat despre provocările din 2020, dar și despre perspectivele pentru 2021:
Radu Hanga, Președinte BVB:
Bursa de Valori București reprezintă platforma de finanțare pentru companiile locale, este platforma care face legătură dintre capital și companii.
Pentru BVB, anul 2020 a reprezentat o creștere cu peste 40% a lichidității, ajutată de mediul volatil. S-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de investitorii, iar brokerii de retail au fost mult mai activi în această perioadă. În acest an, companiile și statul român au ridicat din piață peste 2 miliarde de euro. Vedem tot mai multe companii și tot mai mulți investitori interesați de BVB.
În continuare, dacă piața bursieră și piața financiară își îndeplinesc rolul de finanțare, vom avea o economie în creștere.
2020 a demonstrat importanța companiilor locale; am realizat cu toții că, la un moment dat, circulația, schimburile comerciale pot fi afectate și am ajuns să depindem de companiile românești, de produsele românești.
În 2021, nu ne așteptam ca peisajul să se schimbe foarte mult, vedem în continuare o lume cu limitări din punctul de vedere al circulației de bunuri și persoane, trebuie să ne facem cât mai bine treaba în România.
În continuare, trebuie să încercăm să ieșim din cercul acesta relativ îngust în care ne învârtim, discuția despre bursă, companii, economie să devina cât mai larga, să atingă cât mai mulți români. Investors Club sper să își lărgească orizonturile, să crească numărul de oameni care își culeg de aici informații legate de bursa, investiții și devin investitori activi pe piața de capital.
Adrian Tănase, CEO BVB:
2020 a fost un an bizar, a fost un an dificil pentru mediul economic, a fost un an dificil și pentru investitori, deoarece a început cu corecții serioase care s-au amplificat.
Acum piața și-a revenit, reacția a fost alta față de momentul 2008-2009, s-a văzut că suntem în alt punct față de acel moment din punctul de vedere al puterii investitorilor din piață locală.
Lichiditatea bună a fost generată de această criză și de includerea în universul piețelor emergente. E un moment pe care trebuie să îl vedem la adevărata valoare, efectele nu se văd pe termen scurt, se vor vedea pe termen mediu și lung.
Trecerea la piață emergenta înseamnă că, în România, companiile vor avea acces la investitori de calibru mult mai mare decât în trecut, trebuie să știm că avem acești bani din partea investitorilor străini.
O prioritate a bursei o reprezintă dezvoltarea în zona companiilor de dimensiuni mai mici care caută finanțare, trebuie să dezvoltam pătura investitorilor de retail. Aici avem foarte mult de lucru, pentru a dezvolta o comunitate de investitori; comunitate care acum gravitează în jurul fondurilor private de pensii. Trebuie să avem o comunitate mult mai diversă și puternică, la fel de puternică precum cea din jurul pilonului doi de pensii.
Investors Clun se află în centrul acestui demers de dezvoltare, trebuie să avem un demers unitar în a activa populația pentru a investi în piața de capital, trebuie să concentram acest demers într-un singur efort.
În 2020 s-au deschis mii de conturi la BVB, unele s-au deschis înainte de emisiunile de titluri de stat Fidelis. S-a văzut un interes crescut din zona de retail, peste 8000 de noi investitori au venit la BVB în acest an.
BVB are un potențial semnificativ, acest upgrade la piață emergentă trebuie să se traducă într-o evaluare mai bună pentru companiile românești. Din ce în ce mai multe companii antreprenoriale accesează piață de capital.
Sectorul tehnologic este un sector foarte important pentru economie, pe care îl dorim cât mai prezent și la Bursa de Valori București.
Alexandru Stănean, CEO Teraplast:
Anul 2020 a fost unul deosebit de interesant pentru Teraplast și a început cu o reașezare a întregului grup. S-au vândut două divizii, una uriașa și una care era business colateral, au fost două tranzacții la care nimeni nu se aștepta în perioada pandemiei.
Sectorul din care face parte Teraplast funcționează normal, nu a fost afectat de pandemie, compania este capitalizată și face un cadou de Crăciun acționarilor prin distribuirea de dividende, pentru a mulțumi pentru suportal acordat de-a lungul anilor.
Restructurarea nu înseamnă că Teraplast vă deveni un grup restrâns, ci vor urma investiții pentru creștere organică, misiunea fiind să se reconstruiască dimensiunea actuală a grupului prin investiții.
Periodic, Teraplast are tendința să se reinventeze și ce moment mai bun decât anul viitor, când se împlinesc 125 de ani de activitate. Obiectivul este să se revină la EBITDA din 2020, incluzând divizia Steel, în cel mai scurt timp posibil.
Teraplast va folosi banii pe care îi primește în urma tranzacțiilor pentru a se dezvolta organic și prin M&A. Strict la ceea ce s-a anunțat, grupul vinde cu circa 70 de milioane de euro jumătate din business, va accesa proiecte de stat în valoare de 32 de milioane de euro (din care 16 milioane vor fi ajutor de stat și 16 milioane contribuție proprie) din care va genera o EBITDA de 8 milioane de euro.
În continuare, Teraplast se concentrează pe dezvoltarea businessului în zona de instalații, unde există un randament mai bun al capitalului dar și cerere solvabilă, deoarece cererea este finanțată prin bani europeni.
O bună parte din lichiditatea de la Teraplast este generată de investitorii de retail, în Romania sunt puțini investitori de retail, iar ceea ce face Investors Club nu se face în nicio scoală: educație financiara, importanța economiilor și a unui portofoliu diversificat. Când această mentalitate va fi larg răspândită, economia românească va fi mult mai bună decât în prezent.
Cristian Logofătu, Co-fondator Bittnet Group:
Povestea de companie publică a Bittnet a început odată cu povestea Investors Club și relansarea pieței AERO. Ultimii cinci ani arată că piața AERO funcționează, o companie a trecut pe piață principală și un număr mare de companii au venit pe AERO pentru finanțare.
Investors Club este singurul grup de investitori unde oamenii vor să învețe, este o chestie extraordinară, așa poți să te dezvolți, deoarece piața de capital e despre încredere.
2020 a reprezentat pentru Bittnet o confirmare a două teorii:
1. Importanța organizării interne a companiei:
Toate autoritățile/instituțiile au avut un șoc când au trebuit să lucreze de acasă. Foarte multe companii nu au mentalitatea și procesele corecte de a avea “remote geographic distributed workforce”. E nevoie de niște instrumente moderne, pentru Bittnet a fost ușor: de mâine, facem ce făceam și până acum, doar că nu avem voie să ieșim din casă. Această flexibilitate a fost extraordinară pentru companie.
2. Capitalizarea companiei:
Este esențial să capitalizam continuu compania, să păstram profitul, să atragem surse noi. S-a văzut nu doar relaxarea cu care Bittnet a trecut prin această perioadă, a fost transmis mesajul că nimeni nu va pleca acasă din motivul pandemiei. În urma acestei capitalizări, anul acesta a permis Bittnet trei noi proiecte de M&A, a fost încheiat dealul cu Crescendo și, în 2021, se urmăresc dealuri interesante, ideal cross borders. Ținta companiei e reprezintă o cifra de afaceri de 100 de milioane de euro, ideal în 2 ani.
Eugeniu Baltag, IR Purcari Wine:
2020 nu a fost un an rose pentru industria vinului, ci a fost un an dificil care a lovit în fundamentele industriei: oamenii se întâlnesc, consumă. Purcari a beneficiat temelia solidă a grupului, fiind foarte diversificați.
În pandemie au crescut vânzările în Romania, care reprezintă 51% din vânzările grupului.
Pandemia a fost un șoc pentru companie, care avut primul trimestru din ultimii șase ani în care nu a crescut. Acum, compania este la același nivel cu anul trecut, rezultatul se datorează unei munci extraordinare a echipelor manageriale, de marketing și producție.
Anul 2021 va fi un an cu suprize plăcute, sunt pregătite niște produse noi, extraordinare. Anul acesta, Purcari a lansat două serii noi: Sere nocturne, orientată strict pentru Horeca, pentru a susține acest sector lovit, și Sapiens, o altă serie care poate fi comandată doar de pe Emag.
În 2020 au fost făcute investiții în Vinăria Purcari, a fost marită capacitatea de producție, produsele au obținut rezultate extraordinare la concursurile internaționale, suntem optimiști că în 2021 avem tot ce ne trebuie pentru a ne relansa și a crește în continuare.
Decembrie este cea mai fierbinte lună pentru Purcari și, deși incertitudinea persistă, compania este optimistă pentru 2021.
Dorin Boerescu, CEO 2Performant:
Piață de capital e și pentru companii antreprenoriale, de tech care, deși industria de IT&C are o pondere mare din PIB, sunt mai sfioase când vine vorba de bursă.
Adaptarea este una dintre principalele caracteristici care a făcut diferența dintre câștigători și cei care au pierdut de pe urma pandemiei.
Ceea ce s-a întâmplat anul acesta ne-a accelerat cu cinci ani, tehnologia 2Performant a livrat la fel de bine. Pentru industria de IT&C, tehnologie, digital, este un teren foarte bun de creștere în anii următori.
Activitatea 2Performant a fost accelerată de digitalizare, se așteaptă ca oamenii să cumpere din ce în ce mai mult online, iar al doilea trimestru a venit cu un ritm de creștere foarte mare, în care s-a validat faptul că 2P poate să crească rapid, să scaleze cu costuri aproape similare.
Pentru 2Performant, 2020 este anul listării, a fost un moment pregătit încă de anul trecut. 2Performant a venit la bursă pentru finanțare, capacitatea industriei IT&C de a accelera creșterea cu investiții fiind foarte mare.
În ziua listării, 2P a fost a treia companie după lichiditate de la BVB, se vede că a fost un emitent așteptat de piața de retail.
Pentru 2021, 2Performant își propune o majorare de capital de 1 milion de euro cu tranzacționarea drepturilor de subscriere.
Aceasta e doar încălzirea, 2P vrea să înțeleagă mecanismele pieței și se vor investi resurse pentru a înțelege care este mindsetul investitorilor. De asemenea, se vor face eforturi pentru a atrage și alte companii în direcția asta.
2P a decis să meargă mai departe cu listarea după ce a văzut un studiu al Investors Club despre așteptările investitorilor; atunci conducerea și-a dat seama că 2Performant bifa majoritatea concluziilor din studiu.
Investors Club și BVB au deja inițiative pe care 2P vrea să le sprijine, în urma feedbackului pozitiv din partea colegilor s-a dovedit că exista mult interes din partea antreprenorilor.
Antreprenorii din domeniul de IT&C sunt interesați de subiect, dar mindsetul lor rămâne pe private equity, iar evenimentele în care aceștia ar putea să interacționeze și să vadă interesul investitorilor ar fi nemaipomenite.
Investors Club trebuie să continue evenimentele pentru investitori și pentru companiile din zona mică, medie, care cred că bursa e ceva de neatins.
Virgil Zahan, CEO Goldring:
Golring, alături de Tradeviile, sunt cele mai harnice societăți de brokeraj în a aduce companii pe piața AERO.
Goldring susține companiile din România care caută finanțare, susține proiectul Made în România și vrea să atragă în continuare companii către bursă
2020 a găsit Goldring într-o poziție bună, cu multe planuri de viitor care s-au mai temperat în martie, când au existat emoții cu privire la reacția investitorilor și a companiilor.
Însă, spre deosebire de momentul 2007, scăderea a atras acum nehotărâții dornici să cumpere ceva la discount. A exista avut un aflux de investitori, Goldring a adus mulți investitori noi în piața de capital în aceasta perioadă, iar trendul se menține.
Goldring a crescut cu 80% volumele tranzacționate, a participat la trei listări, a reușit câteva plasamente private de acțiuni și obligațiuni și a extins echipa pentru a prinde toate oportunitățile din piață.
Referitor la 2021, așteptările sunt că vă fi un an pentru bursă, cu volume în creștere, generate de noul statut de piață emergenta și de numărul ridicat de investitori. Trecerea BVB la piață emergenta se va vedea în multiplii de evaluare a companiilor. Se vede o apreciere constantă a multiplilor de evaluare, iar asta va atrage noi companii românești.
Ovidiu Dumitrescu, Deputy CEO Tradeville:
Puterea investitorului de retail a fost dovedită în iunie, când Tradeville a fost lider absolut la volum/valoare de tranzacționare. Investitorii de retail sunt forța ascunsă, care ne poate ajuta să ne ajutăm singuri.
Tradeville a investit în digitalizare, a dublat echipa de ITiști anul acesta și a reușit astfel să deschidă mii de conturi.
În plasamentele private care au avut loc anul acesta, Tradeville a avut 50% din piață.
Pentru companiile de IT, trebuie găsită o modalitate pentru a convinge investitorii să meargă mai sus cu evaluarea. Exista o discrepanță între ce face NY (desigur cu tiparnița FED în spate) și ce se face la București.
Mi-ar plăcea dacă am reuși să avem o nișă cum e Varșovia pe gaming, să avem companii din Europa de pe o anume nișă care să vină să se listeze la București. Dar trebuie să vedem multe povesti de succes până să ajungem la o masă critică, în așa fel încât să nu-i căutăm noi pe oameni, ci să vina ei la noi.
Comentarii