Investors Club a realizat un sondaj in randul membrilor mai multor comunitati de investitori la Bursa de Valori Bucuresti, pentru a identifica ce anume ii determina pe acestia sa investeasca, respectiv sa nu investeasca in actiunile sau obligatiunile unei companii. Rezultatele sondajului au fost prezentate de Cristian Tudorescu, co-fondator al Investors Club, in cadrul evenimentului Tradeville IPO Bootcamp, la care au participat antreprenori si manageri interesati de accesarea finantarii prin piata de capital.
La intrebarile propuse au raspuns 70 de investitori, aproape trei sferturi dintre respondenti declarand ca investesc de peste 3 ani la Bursa de Valori.
Rezultatele sondajului sunt sumarizate in cele ce urmeaza. Toate intrebarile au permis selectarea unor raspunsuri multiple.
Intrebarea 1. In care etapa de dezvoltare a unei companii e cel mai probabil sa investesti in actiunile emise de aceasta?
Dupa criteriul varstei companiei, 75% dintre cei chestionati au raspuns ca ar investi probabil sau foarte probabil intr-o afacere cu peste 10 de ani de istoric. De asemenea, business-urile cu istoric de 5 – 10 ani ar fi preferate, probabil sau foarte probabil, de 73% dintre respondenti.
Cu cat business-ul este mai tanar, cu atat este mai dificil sa atraga atentia si resursele financiare ale investitorilor de la bursa. Doar o treime dintre investitorii care au participat la sondaj ar investi intr-o afacere aflata in primii 2 ani de existenta. Cu toate ca astfel de companii pot oferi o expunere la castiguri foarte mari, riscurile de esec sunt pe masura.
Intrebarea 2. Care din urmatoarele elemente reprezinta motive sa NU investesti in actiunile unei companii? (raspuns multiplu)
Intrebarea surprinde principalele motive care indeparteaza investitorii de o companie.
In noua economie, bazata pe tehnologie in diversele ei forme, comunicarea insuficienta din partea companiei catre investitori a produsului sau a serviciului oferit, constituie un impediment major in atragerea de finantare. 80% din respondentii la sondaj au indicat neintelegerea produsului sau a serviciului oferit de companie drept principalul motiv pentru care nu ar investi.
Peste 60% au raspuns ca nu ar investi intr-o companie care nu demonstreaza perspective clare de crestere, adica o comunicare insuficienta in privinta viitorului acesteia, iar mai mult de jumatate dintre investitori evita companiile supraindatorate.
Faptul ca o companie inca nu a trecut pe profit operational sau ca inca nu beneficiaza de un brand suficient de solid, respectiv nu este in top 3 pe piata sau nisa in care activeaza, toate acestea nu reprezinta motive decisive de non-investitie in acel business.
Intrebarea 3. La un IPO, care din urmatoarele elemente sunt cele mai importante in decizia ta de a investi in companie?
Pentru 29% dintre investitori este important, respectiv foarte important profitul companiei pe anul anterior. In masura in care un emitent poate contura asteptari realiste pe urmatorii 3-5 ani privind profiturile si cifra de afaceri, aceste proiectii sunt urmarite de mai mult de jumatate dintre respondenti in decizia lor de investitie.
Lichiditatea potentiala a actiunii, brandul, imaginea si notorietatea conteaza, de asemenea, pentru circa jumatate dintre participantii la studiu. Coreland cu intrebarea anterioara, daca brandul lipseste din ecuatie sau inca nu este bine consolidat, acest fapt nu reprezinta un motiv decisiv de refuz al unui plasament din partea investitorilor de retail.
Intrebarea 4. Ce alte elemente calitative conteaza in decizia ta de a investi in actiunile / obligatiunile unei companii?
Companiile care se listeaza la bursa trebuie sa creeze si apoi sa consolideze povestea investitionala, iar ulterior listarii trebuie sa o intretina. Sunt frecvente cazurile in care, companii romanesti mici s-au listat pe piata si nu au dezvoltat comunicarea cu investitorii, lucru care a afectat pretul si interesul pentru acele companii.
80% dintre investitori vor sa vada o comunicare coerenta a planurilor de viitor si apreciaza imaginea de incredere a antreprenorului si a managementului companiei.
Intr-o anumita masura, conteaza faptul ca antreprenorii care vin sa atraga finantare sunt, la randul lor, investitori la bursa. Aceasta inseamna ca sunt si “de cealalta parte a baricadei”, investind in afacerile altor antreprenori si acordand incredere business-urilor respective.
Departamentul financiar implicat in decizii strategice, pentru a asigura alinierea de viziune intre CEO si CFO, reprezinta un aspect important pentru 26% dintre cei care au raspuns sondajului.
Intrebarea 5) Care sunt indicatorii pe care ii urmaresti atunci cand analizezi o companie?
Cei mai utilizati indicatori in evaluarea oportunatilor de plasament sunt:
– Raportul Pret vs. Profitul companiei (P/E), mentionat de 85% dintre cei chestionati
– Pret vs. Valoarea contabila a actiunilor (P/B), respectiv Valoarea intreprinderii vs. Profitul inainte de amortizare (EV/EBITDA) sunt pe locurile doi si trei in relevanta pentru investitori. Valoarea intreprinderii este inteleasa drept capitalizare, sau valoarea de piata a actiunilor plus datoriile nete ale companiei.
Comentarii