AeRO este o piata de actiuni operata de Bursa de Valori Bucuresti, dedicata finantarii startup-urilor si companiilor mici si mijlocii. In prezent, BVB, administreaza atat AeRO cat si Piata reglementata , principalele diferente intre cele 2 sunt urmatoarele:
i. capitalizare anticipata minimum eur 250k vs eur 1 milion ;
ii. fara obligativitate pentru raportari financiare anterioare vs 3 ani raportari financiare;
iii. minimum 10% freefloat vs 25% freefloat;
iv. pentru listare doar document de prezentare Memorandum vs Publicare Prospect Admitere la Tranzactionare;
v. Rapoarte anuale (auditate) si semestriale vs Rapoarte anuale auditate (IFRS), semestriale si trimestriale;
vi. Investitorii institutionali sunt limitati sau chiar restrictionati la companiile listate pe piata AeRO vs Companiile listate pe piata principala au acces la toate tipurile de investitori.
Pentru a fi admisa la tranzactionare, compania trebuie sa fie organizata ca societate pe actiuni (SA), actiunile trebuie sa fie nominative, integral platite si liber transferabile. Depozitarul Central (parte a BVB) este entitatea care va administra registrul actionarilor companiei si va asigura transferul actiunilor de la vanzator la cumparator. Tot Depozitarul Central va procesa toate operatiunile corporative (majorari de capital, plata dividendelor, lista actionarilor la o anumita data pentru a participa la AGA).
Dupa organizarea companiei in societate pe actiuni, urmeaza:
i. Hotararea Consiliului de Administratie sau Adunarea Generala a Actionarilor care decide tranzactionarea actiunilor companiei pe piata AeRO;
ii. Pregatirea unei prezentari a activitatii companiei , informatii financiare numite Memorandum;
iii. Pregatirea procesului de finantare prin una din cele 2 variante:
a. Plasament Privat – oferta de vanzare actiuni, fara prospect, adresata unui numar mai mic de 150 potentiali investitori;
b. IPO sau oferta publica initiala, pentru aceasta operatiune de finantare compania pregateste un Prospect de Oferta iar succesul depinde de marimea companiei, notoritate si reputatie.
iv. Contract incheiat pentru Registrul Actionarilor cu Depozitarul Central.
v. Inregistrarea actiunilor la ASF si emiterea Certificatului de Inregistrare a Valorilor Mobiliare;
vi. Depunere documentatie la Bursa de Valori Bucuresti pentru admiterea la tranzactionare;
vii. Directorul General BVB emite decizia de admitere la tranzactionare;
viii. Incheiere contract BVB si plata taxei de tranzactionare pe piata AeRO;
ix. Stabilirea datei de incepere a tranzactionarii actiunilor companiei.
Memorandumul, ca document de prezentare, va contine suficiente informatii pentru a sprijini investitorii in decizia de investitie in companie: argumentarea potentialului de dezvoltare a activitatii, managementul companiei, viziune privind distribuirea profitului, operatiuni viitoare pe piata de capital, destinatia fondurilor obtinute prin procesul de listare.
Principalii investitori pe piata AeRO sunt investitorii de retail, prezenti in comunitatea Investors Club. In 2018 am facut un survey si am intrebat investitorii care sunt principalele lor asteptari de la o companie listata sau in curs de listare, iar daca te gandesti sa accesezi finantare de pe piata de capital, cu siguranta acest articol iti va fi de folos 😉
Spor la investitii!
Comentarii